Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut sigur pentru Vlad Chiricheş

Publicat in Pro Sport, vineri 4 octombrie 2013 ·

Fundaşul central a jucat aseară primul meci în cupele europene pentru Tottenham, în victoria cu 2-0 de pe terenul lui Anji Makhachkala

Tottenham a suferit o singură înfrângere în acest sezon, 0-1 cu Arsenal, în Premier League

Uşor-uşor, Vlad Chiricheş îşi câştigă locul în echipa lui Tottenham. După ce a jucat în Cupa Ligii pentru echipa londoneză, fundaşul român a debutat şi în cupele europene pentru noua sa formaţie. Chiricheş a fost folosit din primul minut de Andre Villas Boas în partida de Europa League de la Makhachkala, câştigată de Tottenham cu 2-0, unde jocul apărătorului român a fost unul foarte consistent. Golurile au fost marcate în primele 45 de minute. Defoe a deschis scorul în minutul 34, după un assist superb al lui Holtby pentru ca după doar şase minute, Chadli să dubleze avantajul, fiind ajutat de o pasă a lui Walker.

În prima parte a meciului, Chiricheş a trimis un semn clar titularilor de drept Vertonghen şi Dawson că poate fi o soluţie şi la meciurile importante, doar că prestaţia sa a scăzut în partea a doua, fiind depăşit la câteva faze de atacantul lui Anji, Lacina Traore. Cu această victorie, Tottenham acumulează şase puncte din tot atâtea posibile şi este lider în grupa sa, cu cinci goluri marcate şi fără niciunul primit.

Cât mai rezistă Dorinel?

Antrenorul Dorinel Munteanu nu trece prin cele mai bune zile ale sale la Kuban. Cu un parcurs foarte slab în campionatul intern, fiind pe locul 11 după tot atâtea etape, tehnicianul român nu reuşeşte să obţină rezultate nici în cupele europene. Echipa sa a pierdut şi al doilea meci din Europa League, pe teren propriu, 0-2, cu Valencia şi nu are niciun punct după două etape. Şefii lui Kuban sunt îngrijoraţi de parcursul antrenorului român şi iau în calcul o eventuală înlocuire a acestuia.

Fundaşul central a jucat aseară primul meci în cu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°