Avem politicienii pe care îi merităm. Versatili, dornici de îmbogăţire rapidă şi avizi de influenţă; gata să uite azi ce au spus ieri şi, mai cu seamă, decişi să se prefacă mâine că nu au promis nimic astăzi. Ni se cuvin pentru că i-am lăsat să devină aşa. Dezinteresul nostru a hrănit nişte monştri tot mai mari şi mai lacomi.
De 23 de ani, sănătatea suferă. Pacienţii mor cu zile, corupţia este în floare, medicii şi asistentele îngroaşă numărul celor care s-au săturat de România. Salariile sunt mici, aşa că mulţi dintre medicii care n-au plecat ştiu ei ce ştiu: şi-au făcut propriul business în cadrul celui de stat. Plăteşti, trăieşti, n-ai bani, mori! Există varianta underground, dar şi cea legală, pentru că te tratezi la spitalul Ministerului şi achiţi la clinica privată a doctorului. Comerţul cu organe se face la vedere: dacă ai bani sau eşti influent, ai prioritate. Nu trebuie să aştepţi ani după rinichi, ci zile. Iar acest lucru e legal, pentru că normele sunt ambigue.
Sistemul de învăţământ scoate câţiva olimpici şi multe rebuturi. Profesorii din preuniversitar sunt total nemotivaţi, iar cei din universitar, mulţi dintre ei, prea bine plătiţi şi prea blazaţi. În facultăţi se găsesc încrengături de familie. Tocmai pentru că se plăteşte bine şi oferă statut social, cariera universitară i se cuvine fiului, nepoatei, amantei. Nu ajunge să fii deştept, trebuie să fii şi conexat, linguşitor, concesiv.
Când vrea, şi din păcate vrea des, statul este cel mai prost manager. Că nu are banii lui, ci ai tăi. Cumpără mături la preţ de aspiratoare, face terenuri de sport în pantă şi cheltuie pe o şosea cu două benzi cât pentru un circuit de Formula 1, cu tribune cu tot. Şi ştii ce mai face statul? Le dă temă propriilor avocaţi să piardă procese, astfel încât banii tăi să ajungă în buzunarele unor companii. Asta când nu le dă direct, prin licitaţii trucate.
