La sfârșitul lui august, Alexandru Arșinel primea un rinichi nou. Numai că n-a fost un rinichi obișnuit, ci s-a dovedit a fi unul cu cântec. Și aici nu mă refer la faptul că era tunat și avea subufăr încorporat.
Înainte să vorbim propriu-zis despre transplantul cu cântec, îmi permit o doză de umor care poate fi considerat cu lejeritate ca fiind negru. Mi se pare de o ironie excepțională faptul că un om care face reclamă la o farmacie să se îmbolnăvească nasol. Asta îmi demonstrează încă o dată că Dumnezeu nu numai că are un umor desăvârșit, dar nu suport în niciun chip reclamele cretine de la Catena. Bine, ce-i drept, aia e farmacia inimii și nu a rinichiului, dar mie tot mi se pare amuzant.
Teatrul de revistă. Porno
Faptul că Alexandru Arșinel a primit un rinichi nou pe șetache, depășind coloana de bolnavi critici și mult mai tineri care așteptau pe la semafoarele spitalelor, nu mă miră cu absolut nimic. Dacă ești un om de cultură, nu înseamnă că ești integru. Am învățat asta de la Andrei Marga, de pildă. Și mai aproape de breasla lui Arșinel, acum ceva ani, din surse beton, că Toma Caragiu era un turnător de prim-rang. D-aia i se și permiteau șopârlicile libere și icoanele pe sticlă. Iar față de Arșinel, Caragiu era un titan al teatrului. De-atunci nu mă mai miră nimic. Toată povestea cu rinichiul ăsta se aseameană izbitor cu un spectacol de teatru de revistă. Adică prost, grobian, penibil. De vină pentru lucrul ăsta nu sunt decât dârlăii sociali (vezi numărul trecut) precum Cozmin Gușă și alți băgători de seamă de profesie care-i iau apărarea titanului Alexandru Arșinel. Că, vezi Doamne, Arșinel a încântat milioane de oameni și deci merită suportul, recunoștința și iertarea noastră că a lăsat fără rinichi niște copii.
Sindromul Gigi Becali
In primul rând, Arșinel e la fel de amuzant precum un cuier. Doar că și cuierul poate fi mai amu
