O fostă profesoară de informatică de la un liceu din Texas, care a întreţinut relaţii sexuale cu cel puţin patru dintre elevii săi, a fost condamnată, la începutul acestei săptămâni, la o perioadă de probaţiune de 4 ani, scăpând astfel de închisoare.
Tonya Flink, în vârstă de 40 de ani, a pledat vinovată la două capete de acuzare privind conduita neadecvată dintre un profesor şi un elev. Surprinzător, femeia este acum căsătorită cu unul dintre elevii pe care i-a sedus, au anunţat procurorii, scrie Ziarul Ring.
“A fost un caz neobişnuit pentru că una dintre victime s-a căsătorit cu inculpata şi nu a dorit să colaboreze. Cea de-a doua victimă este mulţumită de rezultat, astfel că nu am putut afla nimic”, a declarat unul dintre procurori pentru presa de peste Ocean. Potrivit publicaţiei “Star-Telegram”, Flink a întreţinut relaţii sexuale cu cel puţin patru elevi de liceu în perioada 2010-2011.
Unul dintre elevi , care a colaborat cu anchetatorii, a declarat că profesoara i-a spus că iubeşte copiii hispanici şi că, de asemenea, îl iubeşte şi pe el. Potrivit documentelor întocmite de procurori, Flink a început să aibă relaţii intime cu unul dintre elevii săi în momentul în care acesta a rămas peste program pentru a fi ajutat la teme.
La scurt timp, relaţia lor a devenit însă una de natură sexuală. Elevul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a declarat că a făcut, din punct de vedere sexual, “tot ceea ce cineva îşi putea imagina” cu profesoara sa.
sursa: ziarulring.ro O fostă profesoară de informatică de la un liceu din Texas, care a întreţinut relaţii sexuale cu cel puţin patru dintre elevii săi, a fost condamnată, la începutul acestei săptămâni, la o perioadă de probaţiune de 4 ani, scăpând astfel de închisoare.
Tonya Flink, în vârstă de 40 de ani, a pledat vinovată la două capete de acuzare privind conduita neadecvată dintre un pro