Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA/Paralizia statului federal: Funcţionarii ar putea fi plătiţi retroactiv

Publicat in Glasul Aradului, vineri 4 octombrie 2013 ·

Şomajul tehnic în care se află de marţi sute de mii de funcţionari federali americani s-ar putea transforma în concediu plătit, dacă Congresul SUA votează o lege retroactivă pentru plătirea salariilor pierdute, relatează AFP.

Sursa citată aminteşte că, după trei săptămâni de paralizie federală în decembrie 1995 şi ianuarie 1996, peste 800.000 de funcţionari şi-au recuperat salariile graţie adoptării unei legi retroactive de către Congres.

Săptămâna aceasta, aleşi ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului (camera inferioară şi cea superioară ale Congresului SUA) au depus propuneri de lege în acest sens.

‘Ei îşi merită salariul, nu o pedeapsă financiară’, a declarat autorul măsurii, reprezentantul democrat Jim Moran, susţinut de aproape 100 de aleşi, atât din rândul democraţilor, cât şi din cel al republicanilor.

Republicanii au anunţat joi că textul lui Moran se va vota curând în Cameră.

‘Angajaţii federali muncesc din greu, ei nu sunt responsabili pentru crizele bugetare şi nu au contribuit la blocajul parlamentar, însă li se cere din nou să plătească preţul cel mare’, a subliniat senatorul democrat Benjamin Cardin.

Însă, conform unora dintre parlamentari, este prea devreme să se facă astfel de promisiuni funcţionarilor americani.

‘Probabilitatea (plătirii retroactive a salariilor) este mai mică, dat fiind deficitul bugetar important’, a afirmat senatorul republican Charles Grassley, potrivit Huffington Post. ‘Suntem într-o situaţie mult mai rea’ ca în 1995/96, a estimat acesta.

Conform calculelor site-ului specializat al administraţiei federale GovExec, circa 900.000 de funcţionari federali din 2,1 milioane (43%) au fost declaraţi ‘neesenţiali’ şi, prin urmare, au fost forţaţi să rămână acasă începând de marţi dimineaţă, fără salariu.

Funcţionarii trimişi acasă pot cere ajutor de şomaj, a precizat Departamentul Munci

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 17 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°