Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă debutează noul sezon şi pentru voleibalişti

Publicat in Bihoreanul, vineri 4 octombrie 2013 ·

După aproape şase luni în care s-au derulat doar întreceri pe nisip, voleiul îşi reia traseul începând de sâmbătă. La startul competiţiei ligii secunde se va afla, pentru a treia oară, şi echipa masculină LPS Bihorul CS Atletic Oradea.

Înfiinţată acum doi ani, echipa de lângă stadionul Tineretului a avut evoluţii remarcabile reuşind ca după primul campionat să promoveze, dar lipsa susţinerii financiare a făcut să nu poată evolua în prima ligă. În anul următor, "leii" orădeni au luat-o de la capăt reuşind să devină iarăşi campionii vestului voleibalistic, dar sancţiunea primită de la Federaţia Română de Volei pentru neparticiparea în campionatul precedent de Divizia A1 i-a privat de participarea la barajul de promovare.

După o vară încărcată de rezultate excelente, în care au câştigat titlul naţional de seniori prin Adrian Holhoş (jucând pentru un club din Arad, alături de un fost component al echipei), "bronzul' seniorilor prin Moisa Abrudan, titlul naţional de juniori şi titlul balcanic U20 prin Bogdan Nan, precum şi alte medalii la turnee-satelit, "cenuşăreasa" echipelor din Oradea este pregătită să facă o figură frumoasă şi în aceasta ediţie de A2.

Lotul echipei a suferit câteva modificări. Astfel vor lipsi Ninu Drinceanu (plecat la muncă în Anglia), Petre Vornicu (plecat la studii la Cluj), Sergiu Bona (la studii în Timişoara) şi Adrian Ursachi (retras), în locul lor fiind cooptaţi Adrian Holhoş, Răzvan Fărcanea şi Alex Buda (reactivaţi pentru voleiul în sală după perioade de inactivitate) şi Alin Jugan (promovat de la echipa de cadeţi a clubului).

În prima etapă, sâmbătă, 5 octombrie,"leii" vor întâlni în deplasare pe CSM Câmpia Turzii, urmând ca primul meci acasă sa îl susţină o săptămână mai târziu, cu Torpi Tg. Mureş. Apoi, va urma o triplă de foc pentru orădeni: în 19 octombrie, la Timişoara, cu ocupanta locului secund, echipă care

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 7 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 11 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 9 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 11 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 7 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 5 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 7 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°