Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La spectacolul „Aida“ mai sunt doar câteva bilete fără loc

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 4 octombrie 2013 ·

Opera Naţională Română Iaşi a epuizat biletele pentru spectacolul „Aida“ de pe 9 octombrie. Instituţia mai pune în vânzare 30 de bilete fără loc, la preţul de 10 lei, pentru ieşenii dornici să vadă reprezentaţia.

Capodoperă a repertoriului liric mondial, opera „Aida“ a fost jucată pe scena din Sala Mare a Teatrului Naţional în luna aprilie, regia aparţinându-i maestrului Andras Kurthy (Ungaria). Decorul spectacolului este realizat de Laszlo Szekely (Ungaria), costumele poartă semnătura Zsuzsanna Kiss (Ungaria), iar coregrafia este realizată de Adrian Mureşan (Opera Maghiară Cluj-Napoca). „Aida“ revine pe scenă sub bagheta lui David Crescenzi, câştigător al Premiului pentru cel mai bun dirijor la Gala Operelor Naţionale. „David Crescenzi ştie să confere maiestuozitate marşurilor şi scenei triumfale (în care autentice, lungi trompete egiptene au răsunat pentru întâia dată în România de la istorica montare bucureşteană a lui Jean Rânzescu din deceniul al şaselea al veacului trecut), poetică nopţii tropicale pe malurile Nilului, tensiune şi dramatism scenelor de confruntare, viziune eterată morţii prin dragoste din finalul operei, acest adevărat Liebestod verdian“, sublinia criticul muzical Costin Popa într-o cronică a spectacolului.

Din distribuţie vor face parte Simona Titieanu (debut pentru rolul Aidei), Cosmin Marcovici (Radames), Liliana Matei Ciucă (Amneris), Octavian Vlaicu (Ramfis), Valentin Marele (debut în rolul lui Amonasro), Octavian Dumitru (debut în rolul Regelui Egiptului), Ana Maria Donose (Marea Preoteasă) şi Tudor Florenţa (Mesagerul).

În pauza spectacolului, programat la ora 18.30, va fi lansat volumul „Il Grande Giuseppe Verdi“ de Alexandru Emanoil, un eveniment editorial prilejuit de sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea marelui compozitor Giuseppe Verdi. „În pagini dense, captivante, monografia oferă iubitorilor artei lirice

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 13 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°