FC Olt Slatina ar fi trebuit să întâlnească, sâmbăta viitoare, după meciul susţinut pe teren propriu cu Metalul Reşiţa, ASA Târgu Mureş în cadrul etapei a VI-a. Comitetul de Urgenţă al FRF a reprogramat întâlnirea pentru data de 23 octombrie, ora 15.00, având în vedere solicitarea echipei Târgu Mureş, care în această perioadă are jucători convocaţi la lotul naţional de tineret.
“În conformitate cu art. 13 pct. 2.3 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, având în vedere adresa nr. 1795 din 04.10.2013 a AFC ASA 2013 TÂRGU-MUREŞ, aprobă referatul Direcţiei Competiţii şi dispune reprogramarea la data de 23.10.2013, ora 15.00, a jocului AFC ASA 2013 TÂRGU-MUREŞ – ACS FC OLT SLATINA, contând pentru etapa a 6-a din cadrul Ligii a 2-a, seria a 2-a, joc programat iniţial la data de 12.10.2013”, se arată pe site-ul FRF.
Prin urmare, FC Olt Slatina va evolua, după meciul cu reşiţenii, pe teren propriu pe 19 octombrie cu Olimpia Satu Mare, pe 23 în deplasare la Târgu Mureş, iar pe 26, sâmbăta, tot în deplasare, la CS U Craiova.