Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boala, cotizaţia şi asigurarea

Publicat in Magazin Salajean, vineri 4 octombrie 2013 ·

Sunt adeptul solidarităţii. Chiar cred cu adevărat că oamenii aflaţi în suferinţă, în faţa neputinţei, trebuie ajutaţi! Însă, nu pot să-mi explic cum unii pot fi ajutaţi de fiecare dată atunci când au nevoie, iar alţii nu! Avem o sănătate bolnavă şi nimeni nu face nimic. Plătim lunar pentru sănătate, că vrem, că nu vrem. Primim în schimb lipsuri şi aşteptări. Da, am înţeles că din cei 5,5 la sută pe care-i dăm statului, în calitate de asiguraţi, putem beneficia de un pachet minimal de bază. N-am înţeles, însă, de ce atunci când ne îmbolnăvim, nu primim nimic din ceea ce ni se cuvine. Contribuţia la sănătate pe care o dă angajatul român ar putea fi utilzată pentru solidaritate, cazuri de urgenţă, oncologie şi altele, dar şi pentru cel care cotizează. Trei la sută, hai şi patru, din cei 5,5, să fie pentru cei bolnavi, dar măcar un procent să poată fi folosit de cel care cotizează, atunci când are nevoie! Un cont personal la sănătate ar fi ideal pentru asiguratul român care se îmbolnăveşte. Aici, ar fi indicat să ajungă o parte din cotizaţie, iar atunci când e nevoie de tratament bolnavul să poată utiliza “contribuţia” plătită chiar de el. Nu spun degeaba asta! Dar vâd zilnic atâţia oameni care, chiar dacă contribuie la fondul de sănătate, nu pot beneficia de o obturaţie dentară. Pus şi simplu, n-au de unde şi acest lucru se vede pe zâmbetul lor. Nici zâmbetul românului nu mai este cum ar trebui să fie şi chiar dacă ar vrea să şi-l reîntregească, în cele mai fericite cazuri, face sacrificii.

Nu doar sănătatea românească e bolnavă cronic ci şi învăţământul e pe “drumul” cel bun. Un drum lung care nu se mai sfârşeşte şi pe care am pornit cu toţii în urmă cu mai bine de 20 de ani. Zilnic înaintăm, uneori mai stăm pe loc. Da, pe drumul postdecembrist, au pornit şi oameni “curajoşi”, fără pic de bun simţ, care trec… şi depăşesc fără să semnalizeze. Că deh, aşa e m

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum o ora
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°