Licenţiată în arhitectură şi urbanism (1990) şi în drept administrativ (2003) Cristina Gabriela Ţurlea s-a specializat în meserie la Bucureşti şi Rotterdam. Din 1990 a lucrat ca arhitect în cadrul mai multor firme, iar din 2005, în cadrul Băncii Naţionale a României. Este doctor în arhitectură şi a publicat volumele-albume Arhitectura şi spaţiile publice (2008), Cronica restaurării Palatului vechi al B.N.R. (2010) şi Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştiului (2011), făcând din meseria şi din vocaţia ei principală condiţia unor generoase analize şi reconstituiri care bat în performanţă verbiajul atâtor publicişti iubitori de Bucureşti, dar prea puţin în stare să îi evidenţieze cu masivă competenţă temeiurile de frumuseţe. S-ar spune, astfel, că suntem în faţa unei realizări profesionale strălucite dacă nu ar urma şi altceva.

În fapt, Cristina Gabriela Ţurlea se dovedeşte o artistă plurală, demonstrând că fibra polivalentă a renascentiştilor italieni (şi, pe urma lor, şi a celor români, precum G.M. Cantacuzino) vădeşte continuări. Pictura artistei se impune atenţiei iubitorilor de artă fără dificultate, prin virtuţi ce ţin de eleganţa liniei, plasticitatea inconfundabilă, ce păstrează în tuşe amintirea experienţelor de vârf ale modernismului românesc, şi printr-o relaţie privilegiată cu culoarea. Îndrăzneam cândva să mă refer la pânzele semnate de domnia sa observând că „… pornind de la concreteţea unor forme familiare, printr-un exerciţiu de meditaţie şi de decantare interioară, ca şi printr-un travaliu concentrat în efortul lui de a se desprinde de contingent şi a reflecta numai cristalizările unei interiorităţi zvelte, se poate ajunge la esenţial în maniere ce frizează universalul”. De astă dată, aş vrea să mai observ ceva. La drept vorbind, există o enigmă în pictura Cristinei Gabriela Ţurlea şi ea pare să se referă la mai multe ingrediente ce o