Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varfalvi (UGIR), la forumul Confindustria România: Rolul patronatelor în dialogul social este acela de a încerca să convingem asupra valabilității părerilor noastre

Publicat in Curierul, vineri 4 octombrie 2013 ·

“Forţa noastră constă în capacitatea noastră de convingere. Nu avem capacitatea de a scoate zeci de mii de oameni pe stradă, dar avem capacitatea unei discuţii inteligente”

Ştefan Varfalvi, prim-vicepreşedinte UGIR şi reprezentant al CES-ului european, spune că nu crede în cuvântul criză, el precizând că în momentul de faţă nu mai suntem în criză, ci ne aflăm într-o nouă situaţie la care va trebui să ne acomodăm.

“Eu nu cred în cuvântul criză. Părerea mea este că în momentul de faţă nu mai suntem în criză, ci suntem într-o nouă situaţie la care trebuie să ne acomodăm. Nu vom mai trăi niciodată situaţia dinainte de 2008, vom trăi ceea ce avem şi va depinde de noi în ce măsură reuşim să ne acomodăm la această chestiune. Rolul nostru, rolul patronatelor în dialogul, atât tipărtit, cât și în dialogul social, este să spunem, este acela de a încerca să convingem asupra valabilității părerilor noastre. Forţa noastră constă în capacitatea noastră de convingere. Nu avem capacitatea de a scoate zeci de mii de oameni pe stradă, dar avem capacitatea unei discuţii inteligente. În ceea ce priveşte situaţia specială din România, avem un mare rezultat obţinut de către patronate, şi nu o spun în glumă. Faptul că un ilustru reprezentant al mişcării patronale a ajuns să fie ministru pentru întreprinderi mici şi mijlocii este un avantaj real, pe care dacă nu ştim să-l folosim este numai vina noastră. O cunosc foarte bine pe doamna Grapini, şi ştiu deschiderea şi dorinţa dânsei de a face bine. Deci, trebuie ca împreună să încercăm să ajutăm în luarea unor măsuri corespunzătoare şi în schimbarea opticii problemelor extrem de speciale”, a declarat, joi, Ştefan Varfalvi, în cadrul Forumului economic Confindustria România, “BOTH WORLDS: FINANCE & MANUFACTURING AT A GLANCE”.

El a afirmat că fără competitivitate întreprinderile nu pot să se dezvolte. “O legislaţie a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 25 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 59 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 30 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 27 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°