- Social - nr. 194 / 4 Octombrie, 2013 Nu s-ar cuveni ca politica de umilire a dascalilor, facuta ani de-a randul de politruci agramati, intr-un timp istoric "e la moda”, sa devina o psihoza colectiva prin care meseria de profesor sa fie perceputa altcumva decat ca o metaforica "bratara de aur”… Caci a trudi cu gandul la mintea tanarului invatacel, dincolo de toate ironiile la care sunt supusi profesorii, inclusiv la aceea de a fi desconsiderati de niste primari aflati in fruntea unor tot mai numeroase "armate de profesori anti-scoala”, in plin mars de politica funebra catre haos, este atat de inaltator incat, bineinteles, nu mai conteaza nici ranile din suflet, nici oboseala resimtita de trupul acestor ziditori intru Cuvant! Si, cu toate greutatile inerente, el, profesorul acesta, cufundat adeseori intr-o tacere adanca, de prea multi neinteleasa, isi ridica totusi fruntea senina si scrutatoare pe culmile greu accesibilelor hatisuri ale orizontului nemarginit, de unde ratiunea ii tresalta voios in sensurile cele mai subtile, pentru ca, in toata splendoarea sistemului sau de gandire, critic si moralizator, sa combata, sa respinga, sa dezavueze moravurile usoare, sa invete care este granita dintre DA si NU, sa se delimiteze categoric de toata vulgaritatea unor scene si personaje negative – oricat de "artistic” ar fi ele narate… si aceasta nu numai in capodoperele literaturii sau filosofiei! Iar exercitiul acesta meditativ, al profesorilor, menit a inalta cugetele elevilor si studentilor la convingerea ca oamenii sunt frumosi prin ideile pe care le intruchipeaza in existenta lor, este de neconceput, practic imposibil, daca auditoriul nu le acorda linistea, respectul si atentia binemeritate! In aceasta situatie, munca lor didactica va cadea instantaneu in derizoriu, pentru ca nu le va fi cu putinta sa ofere societatii in ansamblu un antidot (o rezolvare inteleapta) cand