Un climat de ordine în zonă şi siguranţa elevilor, acesta a fost motivul întâlnirii care a avut loc la sediul liceului Infoel Bistriţa, joi 03 octombrie a.c. de la ora 16.00, la care au participat membrii comitetului de părinţi, conducerea unităţii de învăţământ şi reprezentanţi ai Jandarmeriei bistriţene.
Întâlnirea face parte din şirul de activităţi organizate în cadrul Campaniei de Informare iniţiată la nivelul Jandarmeriei Române intitulată sugestiv: “Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”
La întâlnire au fost abordate probleme legate de identificarea unor riscuri şi vulnerabilităţi în activitatea desfăşurată de către elevi la şcoală şi în legătură cu şcoala, astfel încât să fie asigurat un climat normal de ordine şi siguranţă publică.
S-a constatat un interes deosebit din partea părinţilor, fiind apreciat interesul pentru siguranţa elevilor din partea Jandarmeriei, în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată pe linie de prevenire. De asemenea părinţii au precizat că în urma părerilor exprimate de copii ca urmare a activităţilor de prevenire comune organizate de jandarmi în cadrul unităţii de învăţământ, colaborarea este binevenită pentru menţinerea acestui climat.
Un climat de ordine în zonă şi siguranţa elevilor, acesta a fost motivul întâlnirii care a avut loc la sediul liceului Infoel Bistriţa, joi 03 octombrie a.c. de la ora 16.00, la care au participat membrii comitetului de părinţi, conducerea unităţii de învăţământ şi reprezentanţi ai Jandarmeriei bistriţene.
Întâlnirea face parte din şirul de activităţi organizate în cadrul Campaniei de Informare iniţiată la nivelul Jandarmeriei Române intitulată sugestiv: “Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”
La întâlnire au fost abordate probleme legate de identificarea unor riscuri şi vulnerabilităţi în activitatea desfăşurată de către elevi la şcoală şi în legătură cu şcoala, astfel încât