Instituţiile financiare au acordat companiilor aflate în insolvenţă sau faliment credite totalizând 23,6 miliarde lei, reprezentând 18% din totalul creditelor acordate companiilor nefinanciare, la nivelul lunii iunie 2013, a anunţat Alexandru Păunescu, directorul Direcţiei Juridice a Băncii Naţionale a României (BNR).
Restanţele acestor firme sunt de 19,9 miliarde lei, respectiv 84% din totalul creditelor cu restanţe de peste 90 de zile. Cele mai multe credite către companiile insolvente au fost garantate predominant cu garanţii imobiliare, iar creditele fără nicio garanţie reprezintă 11,4% din totalul restanţelor la nivelul lunii iunie 2013.
„Dificultăţile în onorarea plăţilor ar putea afecta şi creditorii externi ai firmelor insolvente. Datoria externă a acestora însuma două miliarde euro în iunie 2013, reprezentând 6,1% din datoria externă a companiilor nefinanciare. Datoria pe termen scurt este de 36% din total, preponderent pe relaţia mamă-fiică. Din păcate, gradul de concentrare a datoriei externe se menţine ridicat, iar 10% din companiile care au datorie externă au 48% din volumul creditelor externe acordate companiilor insolvente“, a spus reprezentantul BNR la Conferinţa Naţională de Insolvenţă.
În 2012, firmele nou intrate în insolvenţă sau faliment au cu 20% mai mulţi salariaţi decât cele din 2011, activele totale sunt duble, iar datoriile bancare sunt semnificativ mai mari, 7,9 miliarde lei comparativ cu 4,4 miliarde lei.
Dintre companiile intrate în insolvenţă în ultimii 5 ani, 85% au intrat în faliment, iar 75% sunt deja radiate de la Registrul Comerţului, iar în stadiul de reorganizare sunt doar 1,1%, arată datele prezentate de reprezentantul BNR.