Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Amenzile rutiere au devenit ca cele pentru prostitutie. Nu le mai plãteste nimeni!»

Publicat in Monitorul de Vaslui, vineri 4 octombrie 2013 ·

Deputatul Florin Ciurariu a fâcut, ieri, câteva precizâri extrem de importante pe marginea noului Cod rutier, subliniind cî noul cadru legislativ trebuie în primul rând sî urmâreascî reducerea numârului de accidente rutiere si de victime. Pe de altî parte, a continuat presedintele PNL Vaslui, având în vedere gradul foarte mic de încasare a amenzilor, de sub 25% la nivel national, solutia nu este majorarea acestora, cu atât mai mult cu cât «Amenzile rutiere au devenit ca cele pentru prostitutie. Nu le mai plâteste nimeni!».

Amânarea Codului rutier nu este neapãrat un lucru rãu, a spus, ieri, deputatul Florin Ciurariu, presedintele Filialei Teritoriale Vaslui a PNL, ci trebuie privit ca pe un nou prilej de discutii, pentru a putea prezenta, la finalul dezbaterii publice, o formã cât mai bunã a proiectului. „PNL a avut multe discutii pe aceastã temã; de altfel, noi am solicitat amânarea deciziei în Guvern“, a declarat Ciurariu. Liderul PNL Vaslui a constatat cã, din nefericire, în dezbaterea publicã se pierde un aspect esential: „ Noul cod (rutier, n.r.) trebuie sã conducã la reducerea numãrului de accidente rutiere si al victimelor acestora“. Florin Ciurariu a avut si o propunere, care leagã douã aspecte extrem de importante pentru conducãtorii auto: cuantumul amenzilor si încasarea acestora. „Propunerea mea a fost legatã de încasarea amenzilor în cuantumurile actuale, pentru cã, se stie, la nivel national, gradul de încasare %, chiar mai mic în zonele sãrace ale tãrii. Vã pot da exemplul Negrestiului, unde gradul de încasare era chiar mai mic, între 11 si 14%, cu repercusiuni la nivel local. Practic, amenzile rutiere au devenit ca cele pentru prostitutie. Nu le mai plãteste nimeni!“, a spus Florin Ciurariu.

PDL-ul latra, USL-ul trece…

Presedintele PNL Vaslui a fãcut câteva precizãri si pe marginea pozitiilor exprimate de reprezentantii opozitiei, î

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 12 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 8 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum o ora
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Mihai Tudose, despre calendarul alegerilor prezidențiale: Certitudinea va fi când va apărea în Monitorul Oficial / Ce spune despre sondajul PSD pentru candidatul la prezidențiale

HotNews acum 49 minute
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, spune că stabilirea de către coaliție a datei la care vor avea loc alegerile prezidențiale a fost influențată de cele două mari sărbători din primăvară, Floriile și Paștele. Liderii coaliției g

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 4 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 13 minute
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

Dani Mocanu, condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare. Manelistul e acuzat de proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat

Libertatea acum 2 ore
Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare. În august 2022, manelistul a fost în arest la domiciliu timp de mai bine de un an.

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

18°
joi

9°/18°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°