Două plăci comemorative ascunse timp de 73 de ani în depozitele Muzeului Etnografic al Transilvaniei au fost reamplasate într-un spaţiu accesibil publicului larg. Ele reamintesc sprijinul constant acordat de Regele Carol al II-lea muzeului clujean, încă de la înfiinţarea sa. Dincolo de controversele legate de activitatea sa politică sau de viaţa sa personală, regele Carol al II-lea a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai culturii şi instituţiilor culturale din România interbelică. Despre meritele sale în acest domeniu s-a vorbit, din păcate, prea puţin. Fără îndoială că, departe de a fi un ingenuu, Carol a înţeles foarte bine funcţia propagandistică a instituţiilor culturale, şi a făcut-o cu mult mai bine decât mulţi dintre contemporanii săi. Aceloraşi interese legate de asigurarea unui mai bun control al statului asupra unei societăţi preponderent rurale le-a fost datorată, cu siguranţă, şi susţinerea acordată de Carol şcolii sociologice a lui Dimitrie Gusti sau cercetărilor efectuate de şcoala etnografică de la Cluj. Cunoaşterea lumii rurale era, cu siguranţă, necesară pentru a asigura transformarea sa. Este, însă, neîndoielnic faptul că interesul lui Carol faţă de etnografie şi de faţă de cultura tradiţională nu a fost doar expresia unor calcule machiavelice de politician. Carol avea, se pare, un interes sincer, deschis şi genuin faţă de lumea satului, faţă de oamenii săi şi de obiectele confecţionate de aceştia. Pe lângă colecţiile sale artistice, numismatice sau filatelice, Carol şi-a constituit, în timp, şi o interesantă colecţie de obiecte etnografice. Este adevărat, şi alţi contemporani ai săi au făcut acest lucru. Însă, spre deosebire de ei, Carol a sprijinit, cu mijloacele şi autoritatea de care dispunea, înfiinţarea primelor muzee etnografice ale României: Muzeul Etnografic al Ardealului, în 1922/23, şi Muzeul Satului din Bucureşti, în 1936. Î