Toţi comisarii de la Constanţa s-au înscris la concursul pentru Direcţia Regională Antifraudă
Lună de foc la Garda Financiară Constanţa. Toţi comisarii au primit preavize şi se pregătesc să susţină concursurile pentru a ocupa un loc la Direcţia Regională Antifraudă. De asemenea, pe litoral au început procedurile pentru transferul documentelor şi a bazei informative de la vechea instituţie la Antifraudă. Potrivit unor surse neoficiale, toţi comisarii financiari s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor în cadrul Direcţiei Antifraudă.
Potrivit organigramei noii Direcţii de Combatere a Fraudelor, din subordinea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, judeţului Constanţa îi revin 17 posturi. Astfel, pe litoral va funcţiona o structură formată din şase înspectori antifraudă cu gradul superior, tot atâţia cu gradul principal, patru inspectori asistenţi şi doar unul debutant. Cele 17 posturi fac parte dintr-un total de 280 de funcţii prevăzute la nivel naţional în cadrul DCF. În mod normal, pe aceste posturi ar trebui să fie încadraţi comisarii care activează la recent desfiinţatele Gărzi Financiare, însă sunt interesaţi de aceste funcţii şi funcţionarii publici din administraţiile financiare, aşa că se anunţă concurenţă aprigă la concursul care urmează.
Darius Martinescu
Toţi comisarii de la Constanţa s-au înscris la concursul pentru Direcţia Regională Antifraudă
Lună de foc la Garda Financiară Constanţa. Toţi comisarii au primit preavize şi se pregătesc să susţină concursurile pentru a ocupa un loc la Direcţia Regională Antifraudă. De asemenea, pe litoral au început procedurile pentru transferul documentelor şi a bazei informative de la vechea instituţie la Antifraudă. Potrivit unor surse neoficiale, toţi comisarii financiari s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor în cadrul Direcţiei Antifraudă.
Potrivit organigra