Galerie Foto
TIMIȘOARA. La doar câteva ore după ce primarul Nicolae Robu l-a somat, prin intermediul presei, pe deputatul Alin Popoviciu să pună capăt unei situații descalificante și să elibereze de urgenţă spațiul din incinta Şcolii Generale nr. 30, unde firma familiei sale desfăşoară cursuri de aerobic, Alin Popoviciu a ieșit la atac. Deputatul a prezentat chitanțe și a infirmat afirmațiile primarului, care a precizat că din luna aprilie nu a mai fost achitată chiria pentru acel spațiu.
Somația a fost semnată de președintele PNL și trimisă de Biroul de Presă al Primăriei Timișoara. Primăria lucrează pentru PNL și lucrurile sunt mai grave decât am crezut. Soția mea a închiriat acest spațiu înainte să mă cunoască pe mine. A plătit o chirie mai mare doar pentru că era soția mea. Până când s-a căsătorit cu mine a plătit 0,80 euro pe metru pătrat apoi 2 euro/mp. Tocmai pentru că dl Ciuhandu nu avea o relație bună cu mine, dar a considerat că soția mea trebuia să plătească mai mult. Domnul Robu minte cu nerușinare. Chiria este la zi, s-a plătit la Centrul Bugetar, nu direct la Școala Generală nr. 30, a spus Popoviciu.
În replică, primarul Robu a spus că abia azi (n.r. – vineri) deputatul a plătit chiria restantă pentru ultimele șase luni.
Am o listă cu semnături adunate de cei care vin la sală să nu se închidă deoarece este necesară în zonă. Sala e un lucru de suflet al soției mele, dar din acea sală trăiesc șase fete care sunt studente cred că la dl Robu. În lupta aceasta politică eu nu m-am legat de soția, fiica ori fiul său. Dacă e bărbat trebuie să se bată cu mine nu cu soția mea, a declarat, vineri, deputatul PDL.
Popoviciu a prezentat fotografii cu dezastrul care era în acel subsol de școală și fotografii recente în care se vede că spațiul arată mai mult decât decent.
Copiii își țin orele de dansuri și de balet acolo, chiar