Scris de Călin Corpaş - Paradoxal, România poate deveni un exemplu european în materie de democraţie. Speranţa mea stă în colegii mei de generaţie, mai tineri sau mai vârstnici. Îi consider colegi de generaţie pe toţi românii responsabili.
Toţi românii cărora conştiinţa le-a rămas trează şi cărora nu le pute să iasă în stradă pentru a-şi revendica dreptul la un viitor curat. Prosper. Nepoluat. Pentru cei care încă nu ştiu unde bat, le răspund printr-un slogan elegant apărut între frumoşii protestatari anti-cianuri ai lui 2013. „România nu uita/Roşia e inima!”.
Da. Deştepţii noştri manifestanţi ştiu că Roşia e doar o problemă. Una imensă chiar, a României. Însă, din păcate, departe de a fi singura. Iar problema Roşia Montană se va rezolva doar răsturnându-i definitiv pe impostorii ce ne conduc.
Aparent, schimb radical registrul doar pentru a arăta penibilul celor care conduc România. E vorba, desigur, despre Schengen. Un subiect în care, rând pe rând, politicienii de „vârf” ai ţării au dat în bâlbâială în faţa unei naţiuni-zombie, nedumerită de ce a ajuns bătaia de joc a Europei.
Deşi Tratatul ne dă dreptul „dpv tehnic”, întâi nu ne-a dorit Franţa lui Sarkozy. După ce s-a răzgândit Sarkozy, surpriză (!), nu ne-a mai dorit Olanda. Şi nici micuţa Finlandă! Apoi, când olandezii au trecut peste valurile extremist-populiste, s-au apucat nemţii să ne dea un vot de blam. Curios, acum Germania s-a mai ogoit, dar a reintrat în scenă Franţa lui Hollande, ce ne barează drumul, ca o surioară francofonă de nădejde ce este!
Aşadar, un fel de joc pentru „gâgă”. Cu România pe post de „popa-prostu’”. Ai zice că europenii ăştia şi-au dat mâna pentru a ne prosti la infinit, tratându-ne ca pe nişte cetăţeni UE de rang secund. Îi doare pe ei în cot că noi cumpărăm de toate de la Carrefour, că suntem plini de BMW-uri, că ne luăm aproape toate florile din Olanda, b
