În acest an, Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti împlineşte 65 de ani de la înfiinţare, dar şi 45 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor. În acest context, în perioada 14-31 octombrie, cadre didactice şi studenţi ai universităţii vor desfăşura o serie de activităţi culturale pentru a marca aceste aniversări, sub egida UniverCity Festival.
Peste 1.000 de tineri artişti, studenţi ai UPG, ai altor centre universitare, dar şi elevi ai liceelor ploieştene vor participa la evenimente „menite să facă din Ploieşti, Oraşul Aurului Negru, un oraş al culorilor, plin de veselie şi de entuziasm tineresc", aşa cum au precizat organizatorii.
Pentru buna desfăşurare a Festivalului studenţesc, s-au implicat Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti, iar parteneri sunt peste 30 de instituţii de educaţie şi cultură locale şi naţionale, dar şi instituţii administrative. Tags: univerity festival festival studentesc 65 ani upg ploiesti universitatea petrol gaze ploiesti 45 ani casa de cultura a studentilor ploiesti studenti elevi licee
În acest an, Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti împlineşte 65 de ani de la înfiinţare, dar şi 45 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor. În acest context, în perioada 14-31 octombrie, cadre didactice şi studenţi ai universităţii vor desfăşura o serie de activităţi culturale pentru a marca aceste aniversări, sub egida UniverCity Festival.
Peste 1.000 de tineri artişti, studenţi ai UPG, ai altor centre universitare, dar şi elevi ai liceelor ploieştene vor participa la evenimente „menite să facă din Ploieşti, Oraşul Aurului Negru, un oraş al culorilor, plin de veselie şi de entuziasm tineresc", aşa cum au precizat organizatorii.
Pentru buna desfăşurare a Festivalului studenţesc, s-au implicat Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti, iar parteneri sunt