Știți panourile alea cu moacele lui Ponta, Cosma și Bădescu în care se laudă că au promis și au făcut sala sporturilor din Ploiești? Demersul pur electoral de a-și face publicitate pe tema asta nu aparține niciunuia dintre cei trei ”protagoniști”. Campania care a făcut-o pe doamna Roberta de la PDL să spumege de furie pe Facebook a fost pusă în aplicare de către Vlad Cosma, care, din lipsă de ocupație, a zis să facă și el ceva. Tati a fost încântat de idee. O fi uitat, probabil, că nu e nouă și că, în urmă cu câțiva ani, fiul Vlăduț a mai pus un panou asemănător, la inaugurarea unui centru medical care era zugrăvit, dar complet nefuncțional, din lipsă de dotări. Oricum, trecând la lucruri serioase, în timp ce domnul Cosma junior, deputat de Mizil, își face de treabă pe la Ploiești spre disperarea Robertei, la Mizil, furtuna a făcut ravagii, iar autoritățile locale, complet depășite de situație din punct de vedere financiar, așteaptă un semn de viață și o promisiune de ajutor de la parlamentarii din zonă. Vlăduț, ești pe recepție?
Știți panourile alea cu moacele lui Ponta, Cosma și Bădescu în care se laudă că au promis și au făcut sala sporturilor din Ploiești? Demersul pur electoral de a-și face publicitate pe tema asta nu aparține niciunuia dintre cei trei ”protagoniști”. Campania care a făcut-o pe doamna Roberta de la PDL să spumege de furie pe Facebook a fost pusă în aplicare de către Vlad Cosma, care, din lipsă de ocupație, a zis să facă și el ceva. Tati a fost încântat de idee. O fi uitat, probabil, că nu e nouă și că, în urmă cu câțiva ani, fiul Vlăduț a mai pus un panou asemănător, la inaugurarea unui centru medical care era zugrăvit, dar complet nefuncțional, din lipsă de dotări. Oricum, trecând la lucruri serioase, în timp ce domnul Cosma junior, deputat de Mizil, își face de treabă pe la Ploiești spre disperarea Robertei, la Mizil, furtuna a făcut