Liderul PNL, Crin Antonescu-Foto:mediafax.ro La o zi după criticile preşedintelui Traian Băsescu care i-a reclamat lui Victor Ponta "a intrat cu bocancii în justiţie de dragul lui Dragnea", liderul PNL, Crin Antonescu, reaminteşte de "trocul care s-a făcut pentru numirea şefilor de parchete" şi îi reproşează lui Victor Ponta reacţia de după întreruperea bruscă a delegării procurorului Lucian Papici, anchetatorul dosarului lui Liviu Dragnea, la şefia Secţiei I a DNA.
"Şeful executivului, dl Victor Ponta, a vorbit în numele procurorului general, cum era băsist, cum a făcut dosare politice şi cum domniile lor, nu ştiu exact cine, nu mai ţin băsişti în funcţie. Este inacceptabil, primul-ministru prin atribuţiile constituţionale, nu poate şi nu are voie să dea explicaţii nici să dea mesaje în numele procurorului general (. ..) O justiţie independentă nu este împărţită pe parcele de independenţă", a susţinut Antonescu, criticând lipsa de reacţie a Procurorului General Tiberiu Niţu şi interpretarea "că parchetele, instanţele, ar fi într-un joc cu politicieni şi ar trebui să deservească oamenii politici".
"La fel de inacceptabilă" este, în opinia preşedintelui Senatului, interveţia preşedintelui care "foarte apăsat acuză, cu totul disproporţionat, intervenţia primului-ministru, dar ţine să ne informeze că a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe procurorul general folosind o formulă simbolică "nu este bine domnule procuror general" ". Antonescu a adăugat însă că "numai înt-o cheie comică" telefonul dat de Băsescu lui Niţu poate fi considerat motiv de suspendare, iar "suspendarea e o glumă".
Antonescu vrea un Pact pe Justiţiecu girul Senatului
Pe de altă parte, liderul PNL spune că are încă "planuri majore cu Victor Ponta". "Am încă planuri majore de viitor cu Victor Ponta. Şi Victor Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Traian Băsescu, încearcă să intim