- Despre Maria Tănase, "Pasărea măiastră" a cântecului românesc, s-a scris mult, dar se pare că nu de-ajuns, din moment ce şi astăzi, când celebrăm o sută de ani de la naştere, numele ei mai stârneşte atâta emoţie şi interes. Unul dintre cei care au cunoscut-o îndeaproape pe marea artistă, fiindu-i alături ca impresar, a fost Gaby Michailescu, un pasionat condeier teatral, care a adunat într-un volum monografic, intitulat "Maria cea fără de moarte", întâmplări şi amintiri despre viaţa celei mai iubite şi preţuite interprete a muzicii româneşti. În paginile care urmează reluăm, parţial, primul interviu acordat de Maria Tănase, în urmă cu peste 60 de ani, fidelului ei sfătuitor şi însoţitor -
O leliţă semeaţă
Venise iarna. O iarnă albă ca o bunică. Zăpada căptuşise cald şi moale străzile cetăţii. Nămeţii înălţaţi la marginea oraşului, până aproape de coviltirele bordeielor, erau, chiar şi în inima lui trepidantă, greu de biruit şi trecătorii încotoşmănaţi, dacă nimereau în afara pârtiei, se înfundau până la brâu în omăt.
Luminile însă nu-şi feriseră ochii de prăpădul coborât din cer. Ferestrele luminau ninsoarea, ca vitrinele cu jucării în ajunul Crăciunului. Şi fiecare edificiu era un transatlantic strălucitor, plutind în largul speranţelor feerice ale vieţii, de după ghergheful sticlos al florilor de gheaţă...
Cu vârf şi îndesat - până la ziuă - localurile ilustrau huzur şi belşug românesc. Neobosite, uşile se deschideau şi se închideau, ascultând de năvala noctambulilor, dăruind legănării fulgilor de-afară acordul viorilor înstrunite. Eram atunci, după apariţia ei în cântecul românesc, singurul din Bucureşti şi printre cei câţiva din ţară care n-o auziseră pe Maria Tănase, nici măcar la radio. Socoteam că se vorbeşte de ea prea mult, când, într-o noapte aidoma cu cetatea aflată în sarabandă orbitoare şi zăpadă str
