Crezând că înțelegem ce spune, Pătraru s-a apucat să facă nazuri prin redacție: că trage de noi să scriem, că nu-i plac unele subiecte, că iar o să ajungă să scrie el tot ziarul, nimic nou. Contrar altor dăți, am zis să pornesc acum de la premisa că șeful e posibil să aibă și el dreptate, măcar o dată. Așa că m-am pus pe căutat alte redacții din țară și de aiurea și, nu încercați să găsiți vreo legătură, că nu e, ajung după bunul obicei pe cu totul alte meleaguri internautice. Scurtătura e basicincome2013.eu, cu pagină și în limba română, care e o petiție online la nivel european, prin care se cere instituirea unui venit de bază necondiționat pentru cetățeni, ca să mănânce și gura lor ceva. Partea proastă e două: și dacă se impune un astfel de venit, Ponta abia așteaptă să-l taxeze la categoria ”articole de lux”, și, a doua, n-am înțeles dacă e sau nu mâna boșorogului ăla de Soros, care apare peste tot și care nu cred că suferă de vreo jenă să tragă o euroțeapă, după ce a pus pe butuci Banca Angliei.
Crezând că înțelegem ce spune, Pătraru s-a apucat să facă nazuri prin redacție: că trage de noi să scriem, că nu-i plac unele subiecte, că iar o să ajungă să scrie el tot ziarul, nimic nou. Contrar altor dăți, am zis să pornesc acum de la premisa că șeful e posibil să aibă și el dreptate, măcar o dată. Așa că m-am pus pe căutat alte redacții din țară și de aiurea și, nu încercați să găsiți vreo legătură, că nu e, ajung după bunul obicei pe cu totul alte meleaguri internautice. Scurtătura e basicincome2013.eu, cu pagină și în limba română, care e o petiție online la nivel european, prin care se cere instituirea unui venit de bază necondiționat pentru cetățeni, ca să mănânce și gura lor ceva. Partea proastă e două: și dacă se impune un astfel de venit, Ponta abia așteaptă să-l taxeze la categoria ”articole de lux”, și, a doua, n-am înțeles dacă e sau nu mân