La 38 de ani, Andreea Marin se bucură încă de farmecul şi de notorietatea de odinioară. Doar simpla ei apariţie la volanul maşinii sale, undeva în zona Grădina Icoanei, i-a făcut pe jandarmii care păzeau locul să uite că sunt în timpul serviciului şi că trebuie să-şi exercite atribuţiunile.
Chiar dacă a dispărut de pe micul ecran pentru a se dedica acţiunilor caritabile, Andreea Marin are încă priză la public. Ne-a demonstrat-o deunăzi, când a parcat maşina pe un trotuar în faţa unei ambasade din zona Grădina Icoanei, iar jandarmii care au venit să-i spună că nu are voie să staţioneze în acel loc au bătut în retragere când au recunoscut-o.
Astfel că “Zâna” a putut să-şi lase nestingherită de nimeni bolidul în spaţiul cu pricina, fără a se trezi cu vreo amendă. În schimb, aceiaşi oameni ai legii au fost extrem de vigilenţi în cazul altor şoferi, care au intenţionat să parcheze în spatele maşinii Andreei Marin, fără sorţi de izbândă.
S-a întâlnit cu un bărbat bine
Altfel spus, în cazul Jandarmeriei, ar putea fi aplicată o mai veche vorbă românească: “Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”.
Andreea Marin s-a afişat într-o ţinută total schimbată faţă de cea elegantă, cu care ne-a obişnuit în ultima vreme. Ea a optat pentru nişte haine largi, probabil pentru a masca faptul că s-a îngrăşat serios.
Fosta soţie a lui Ştefan Bănică s-a întâlnit cu un bărbat ce s-a dovedit a-i fi destul de simpatic, din moment ce i-a sărit de gât, pentru a-i lăsa o “amintire” pe obraz.
De aici, “Zâna” a plecat spre sediul Televiziunii Române, nu înainte însă de a mai face un popas, unde a primit, de la un bătrânel, câteva casolete cu mâncare.