Prabusirea cotatiilor la metalul galben a fost anuntata, este de parare expertul german Eugen Weinberg, care se declara surprins de exodul de mijloace din cel mai mare fond de aur.
“Aceasta prabusire a fost anuntata. Oriunde puteai citi sau auzi ca in nici un caz nu trebuie trecut pragul de 1500 de dolari/uncie. Comentariile negative si zvonurile privind vanzarea de catre Cipru a unei parti din rezervele de aur au impins preturile in acea directie.
Iar cand in toata aceasta afacere s-au amestecat George Soros si banca Goldman Sachs, problema a fost ca si rezolvata. Iar cand cineva afirma ca pretul la aur va continua sa scada, asta nu inseamna manipulare. Cand oamenii apleaca urechea la afirmatiile unor falsi guru si isi vand aurul, un astfel de comportament nu are alta denumire decat prostie”, spune Eugen Weinberg, intr-un interviu acordat publicatiei germane WirtschaftsWoche Heute.
In opinia expertului, elementul speculativ nu mai este prezent pe piata. Numarul neobisnuit de mare de mici speculanti, multi dintre care au jucat, probabil, numai pentru profit, si-au inchis pozitiile. Prin urmare, ei pariaza acum pe o scadere a cursului.
Intrebat daca tarile in curs de dezvoltare vor continua sa cumpere aur pentru rezervele lor internationale, raspunsul a fost afirmativ. “Daca tinem cont de manevrele indraznete ale Bancii Japoniei, tarile si economiile in curs de dezvoltare vor creste si pe mai departe cota de aur din rezervele lor valutare. Pentru ele, metalul galben este singura alternativa pentru diversificarea acestor rezerve”, explica analistul german.