Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că va cere ca în acest for legislativ să se organizeze "o dezbatere serioasă dspre starea justiţiei".
Preşedintele PNL a apreciat că s-ar putea ajunge şi la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, obligaţii şi reguli.
"În calitate de preşedinte al Senatului voi cere colegilor ca la Senat să organizăm o dezbatere serioasă despre starea justiţiei. Să invităm şi preşedintele, premierul, ministrul Justiţiei, procurorul general, şful DNA, preşedintele CSM", a spus Antonescu, potrivit Mediafax.
"Sper să am susţinerea Senatului pentru organizarea unei astfel de dezbateri politice fundamentale", a mai spus Antonescu.
Crin Antonescu, atac dur la adresa lui Victor Ponta: E inacceptabil ce a făcut premierul
Citeşte mai multe despre: Crin Antonescu starea justitiei Victor Ponta pact national justitie
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că va cere ca în acest for legislativ să se organizeze "o dezbatere serioasă dspre starea justiţiei".
Preşedintele PNL a apreciat că s-ar putea ajunge şi la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, obligaţii şi reguli.
"În calitate de preşedinte al Senatului voi cere colegilor ca la Senat să organizăm o dezbatere serioasă despre starea justiţiei. Să invităm şi preşedintele, premierul, ministrul Justiţiei, procurorul general, şful DNA, preşedintele CSM", a spus Antonescu, potrivit Mediafax.
"Sper să am susţinerea Senatului pentru organizarea unei astfel de dezbateri politice fundamentale", a mai spus Antonescu.
Crin Antonescu, atac dur la adresa lui Victor Ponta: E inacceptabil ce a făcut premierul
Citeşte mai multe despre: Crin Antonescu starea justitiei V