Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna disponibilizărilor. 4 companii renunță la mii de angajați

Publicat in Ora de Iasi, vineri 4 octombrie 2013 ·

Toshiba, Siemens, BlackBerry sau Reuters se numără printre marile companii care au anunțat reduceri semnificative de personal, până la sfârșitul acestui an.

Siemens a anunțat recent că va concedia 15.000 de angajați, echivalentul a 4% din personalul total.

Decizia a fost luată pentru a consolida poziția grupului german în raport cu principalii concurenți, respectiv General Electric și ABB.

La nivel global, Siemens are 370.000 de angajați.

Compania are 60 de divizii și produce trenuri, turbine pe gaz, aparatură medicală, automatizari pentru fabrici și alte utilaje și echipamente industriale.

Disponibilizări la Toshiba

Și grupul japonez Toshiba Corp. a anunțat că va reduce la jumătate numărul angajaților care se ocupă cu producția de televizoare, din cauza închiderii a două din cele trei uzine din afara Japoniei.

De asemenea, reprezentanții Toshiba au precizat că ponderea producției de televizoare care va fi acordată subcontractanților săi va crește de la 40%, până la 70%.

Prin această măsură, grupul va concedia 3.000 de angajați ai acestei divizii, dintre care 2.000 în străinătate.

Grupul Toshiba are în prezent trei uzine de producție la nivel mondial, respectiv în Polonia, Indonezia și China. Toshiba înregistrează de doi ani pierderi de pe urma producției de televizoare din cauza scăderii cererii în Europa și Japonia.

40% dintre angajații BlackBerry, pe lista neagră

Și producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry pregăteşte reduceri masive de personal, de până la 40% din angajaţi. Disponibilizările urmează să fie făcute până la sfârşitul anului.

Și asta după ce anul trecut, BlackBerry a mai renunțat la 5.000 de salariați.

Concedierile vor afecta toate departamentele şi vor avea loc în etape, vizând mai multe mii de angajaţi.

BlackBerry avea 12.700 de angajaţi în martie, ultima dată cân

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Doliu în familia regală saudită: „Prințul adormit” a murit după 20 de ani în comă

Cancan acum 31 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut în întreaga lume drept „Prințul Adormit”, s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după aproape două decenii petrecute în comă. Informația a fost confirmată de tatăl său, prințul Kha

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum o ora
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°