Actriţa americană Jane Fonda va primi un premiu pentru întreaga sa carieră din partea American Film Institute (AFI), într-o gală care va fi organizată anul viitor la Los Angeles, informează bbc.co.uk.
Actriţa americană a jucat în peste 40 de filme şi a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1978, pentru rolul din "Întoarcerea acasă/ Coming Home", şi în 1971, pentru partitura din "Klute".
Jane Fonda a revenit pe marile ecrane în 2005, după o pauză de 15 ani, şi a jucat recent în serialul "Redacţia/ The Neewroom". De asemenea, aceasta a interpretat-o pe Nancy Regan, văduva fostului preşedinte american Ronald Reagan, în filmul regizat de Lee Daniels, "The Butler".
"Jane Fonda este o mare valoare a filmului american", a declarat preşedintele American Film Institute, într-o declaraţie de presă.
Jane Fonda este cunoscută şi ca activist politic, ea protestând faţă de războiul din Vietnam în anul 1970.
Actriţa americană a fost nominalizată anul acesta la Emmy pentru interpretarea personajului Leona Lansing din serialul "Redacţia/ The Newsroom". Autobiografia ei, "My life so far", a fost în lista de bestselleruri a New York Times.
Jane Fonda a debutat în 1960 în comedia "Nevasta baschetbalistului/ Tall Story", dar a fost apreciată în 1969 în drama "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?/ They Shoot Horses, Don't they", pentru care a primit şi prima ei nominalizare la Oscar.
Actriţa americană Jane Fonda va primi un premiu pentru întreaga sa carieră din partea American Film Institute (AFI), într-o gală care va fi organizată anul viitor la Los Angeles, informează bbc.co.uk.
Actriţa americană a jucat în peste 40 de filme şi a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1978, pentru rolul din "Întoarcerea acasă/ Coming Home", şi în 1971, pentru partitura din "Klute".
Jane Fonda a revenit pe marile ecrane î