Statutul de muritor de rând îmi dă ocazia, zi de zi, să văd Timişoara şi altfel decât prin geamul unei maşini. Nu că asta ar fi, de la o vreme, o bucurie prea mare, dar mă consolez cu gândul că, în meseria asta, metoda empirică a fost, este şi va rămâne indispensabilă pentru perceperea corectă a realităţii. Partea proastă e că tot empirismul meu mă duce la o singură concluzie: trăim vremuri din ce în ce tot mai triste.

Invariabil, când vine vorba despre concitadinii mei şi nivelul lor de civilizaţie, devin sceptic şi pesimist. Să-mi fie cu iertare, dar până şi Biblia spune: „Blestemat să fie omul care se încrede în om!” Şi cum ar putea cineva să se încreadă foarte mult în omenire, când bunul simţ pare a se fi demodat, iar decenţa a fost scoasă din uz? Până la urmă, mă consolez cu vorba unui amic: „Dacă tot nu putem să le facem nimic, măcar să «ne râdem» de ei.”

Pe sfârşitul verii, mai în glumă, mai în serios, am început să fac o listă cu speciile care strică fauna cuvântătoare a Timişoarei. Bipezi ca noi, oameni cu potenţial de mai bine, dar care, cel puţin momentan, fac din cale afară de grea împlinirea poruncii „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Nu am pretenţia că lista mea ar fi exhaustivă, aşa că primesc şi completări. De asemenea, ordinea menţionării e pur întâmplătoare.

1. Fumătorii cu imunitate crescută la bun-simţ. Nu sunt printre cei care i-ar vrea pe fumători stârpiţi din orice spaţiu public, dar unii timişoreni adepţi ai tutunului sunt rău certaţi cu bunul simţ. Specia e atât de complexă, încât mă nevoit să o împart în două subspecii, în conformitate cu propria-mi experienţă.

a) Fumătorii cu preocupări peisagistice sunt timişorenii noştri neaoşi care au grijă să umple trotuarele şi spaţiile verzi cu mucuri de ţigări.

b) Fumătorii afectaţi de inadecvare spaţială sunt o subspecie deosebit de enervantă. Dintre toţi