Încasările din acest an sunt mai mici decât cele prognozate din cauza fondurilor neîncasate de la bănci, ca urmare a modificării regulamentului privind provizioanele, a reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a firmelor care au intrat în insolvenţă pentru a nu-şi plăti taxele, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta, conform Mediafax.
Domnia sa a arătat că un motiv pentru nivelul mai redus al încasărilor este faptul că Guvernul "va încasa zero" din sistemul bancar ca urmare a schimbării regulamentelor privind provizioanele în condiţiile în care prognoza pentru luna septembrie se baza pe încasarea a un miliard de lei ca impozit pe profit doar de la Banca Naţională, la care se adăugau sume atrase ca impozit pe profit de la alte bănci.
"Noi aveam în luna septembrie prognozat, pe ce se întâmpla anii trecuţi, un miliard de lei profit doar de la Banca Naţională plus profituri de la bănci. Prin schimbarea regulamentelor Băncii Naţionale şi ale băncilor comerciale, îşi fac provizioane, o să încasăm zero. Deci, nu e vina Guvernului şi nici a BNR-ului, până la urmă", a explicat Ponta.
Al doilea argument al premierului pentru neîndeplinirea ţintei de încasări este reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), fiind inevitabil să apară probleme de încasări pentru o perioadă de două-patru luni, aferentă reorganizării, "perioadă în care au plecat cei vechi şi până vin cei noi".
Premierul mai invocă, ca motiv al nivelului încasărilor, vechea procedură a insolvenţei care permitea firmelor să intre în această procedură pentru a nu mai achita taxe.
Premierul a susţinut însă că, în pofida acestor probleme, nu vor fi tăiate fonduri de la investiţii, deoarece există cofinanţare asigurată pentru proiecte din fonduri europene.
"Restul proiectelor, că sunt fie la CNADNR, fie la autorităţi locale, e o altă disc