Noul cod al insolvenței, care conține un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat, a fost publicat, vineri după-amiază, în Monitorul Oficial Insolvenţa va fi similară, de acum înainte, cu falimentul. Cel puţin pentru instituţiile media. La o zi după ce noul cod al insolvenței a fost aprobat în ședință de guvern, actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.
Proiectului aprobat ieri în şedinţă de guvern i-a fost adăugat un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat.
Purtătorul de cuvânt al PSD: Îmi dau demisia din funcţie, dacă PSD va băga pumnul în gura presei
“În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii și până la data confirmării planului de reorganizare, se suspendă licența audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Național al Audiovizualului. În planul de reorganizare vor fi prevăzute condițiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anumit serviciu de programe, condiții ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Național al Audiovizualului”, se arată în articolul 81 al noului cod de insolvență.
Noul cod al insolvenței, care conține un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat, a fost publicat, vineri după-amiază, în Monitorul Oficial Insolvenţa va fi similară, de acum înainte, cu falimentul. Cel puţin pentru instituţiile media. La o zi după ce noul cod al insolvenței a fost aprobat în ședință de