Dar până acum cine a fost ţinta? Noi! Noi, cei taxaţi pentru orice respiraţie în spaţiul carpato-danubiano-potic. Noi, minoritatea care crede în principiile statului de drept. Foştii jurnalişti au ştiut foarte bine că activează în compexe politico-mediatice, iar acum şi-au amintit că au ecusoane de jurnalişti. Au aruncat cu propagandă în ventilatorul politic şi acum se uită uimiţi cât de împroşcaţi şi şubrezi au ajuns. „Acum noi suntem ţinta” este ultimul slogan al postului de televiziune vizat direct de aberanta ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa. Dar până acum cine a fost ţinta? Noi! Noi, cei taxaţi pentru orice respiraţie în spaţiul carpato-danubiano-potic. Noi, minoritatea care crede în principiile statului de drept. Am urmărit indignarea cu care au comentat reporterii de la respectivul post ordonanţa, atitudinile lor fiind acum justificate. Nu am putut să înţeleg atitudinile din vara lui 2012, când aceleaşi personaje politice loveau cu toporul în fragilii piloni ai statului de drept. Îmi amintesc cu cât patetism acuzau UE de ingerinţă, cu câtă umezeală în ochi îl priveau pe cel ce-i loveşte acum. Nu s-au indignat faţă de gesturile iresponsabile şi antidemocratice din timpul puciului parlamentar, ci au fost propagandişti vajnici, susţinători ai acelui nenorocit eveniment. Atunci nu erau ţinta ei, ci noi. Atunci nu le erau lezate interesele, pentru că ţinta lor nu era apărarea statului de drept, ci lipirea de noua putere, de la care, probabil, sperau că vor obţine avantaje. Dincolo de legitimitatea indignării, am văzut aseară cum au început să-şi pună cenuşă în cap. Cum a început „să o ungă pe suflet” pe Emma Zeicescu postarea lui Radu Tudor de la Antena lui Voiculescu. „Pupat Piaţa Independenţei”. Doamne, ce uniţi mai sunt! Doamne, ce bine se înţeleg ei doi! Cât de ridicol a fost Rareş Bogdan când, în acelaşi costum de mafiot scăpătat al anilor ’30, a încep