Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspine lîngă podium » Larisa Iordache a încheiat a patra finala de la indivual compus, după ce a ratat la bîrnă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Debutantă la Campionatele Mondiale, gimnasta în vîrstă de 17 ani mai are de evoluat la CM de la Anvers în finalele pe aparate de mîine, de la sol şi de la bîrnă

Larisa Iordache a primit ieri botezul unui concurs mondial pe medalii. Gimnasta care avea în urmă doar trei competiţii de nivel intens, două Europene şi o ediţie a JO, a văzut cum e şi la un Campionat Mondial. Cu doar patru săptămîni de antrenamente pe toate cele patru aparate, înainte de CM de la Anvers, din cauza durerilor de spate, ea a reuşit să ocupe locul al patrulea.

Larisa a început concursul plutind peste masa de la sărituri, în înaltul întunericului din sala de la Anvers. Un Iurcenko cu două şuruburi şi un mic salt la aterizare, dar un punctaj de 15,033 care o urca pe locul al treilea în clasamentul provizoriu.

Peste paralele a trecut cu un zîmbet de uşurare. Pentru o secundă, apoi a revenit la modul de concurs. Concentrată şi determinată. Avusese unele probleme în calificări şi faptul că a obţinut o notă bună la cel mai slab aparat al său a făcut-o să zîmbească, fie şi pentru o secundă. Cu 14,200 a coborît pe locul al cincilea, dar urmau cele mai bune aparate pentru ea, bîrna şi solul.

Şi a fost cu suspine. A căzut de pe aparat, a ezitat la unele elemente şi chiar dacă a avut cea mai mare dificultate dintre gimnastele din aceeaşi grupă cu ea, 6,400, căderea de pe bîrnă a costat-o la execuţie, unde a obţinut doar 7,433, iar totalul a fost de 13,833. În calificări pentru acelaşi exerciţiu, ea primise 15,266, cea mai mare notă la acest aparat. Dar a fost o altă zi, alte emoţii, aceeaşi bîrnă. A coborît de pe podium cu toată dezamăgirea posibilă zugrăvită pe faţă. E aparatul la care ratează rar şi care a păstrat-o pe locul al cincilea după trei rotaţii.

Fără presiune, cu cîteva indicaţii de la Octavian Belu, care a asistat-o doar la acest apara

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 20 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°