Toamna este anotimpul care ne pune la dispoziție, cu dărnicie, multe legume și fructe proaspete, autohtone, care ne ajută organismul să se vitaminizeze, să-și crească imunitatea în mod natural, pentru a face față cu bine provocărilor la care va fi supus în următoarea perioadă rece a anului (schimbări de temperatură, frig, ploi, atacul diferiților agenți patogeni – virusuri, bacterii – în special asupra aparatului respirator).
Fructe, din belșug
Merele, perele, prunele, bogate în vitamine și minerale, au efecte detoxifiante, de stimularea a imunității nespecifice a organismului, sunt tonice ale sistemului nervos.
Măceșele, fructe foarte bogate în vitamina C și bioflavonoide, cresc puterea de apărare a organismului; totodată sunt o sursă excelentă de antioxidanți.
Cătina reprezintă o sursă naturală de vitamine și minerale, de substanțe antioxidante, cu rol deosebit de benefic în păstrarea sănătății fizice și psihice a organismului; cresc rezistența organismului în fața bolilor și au acțiune tonică și energizantă.
Gutuile, grație compoziției deosebit de bogate în vitamine și minerale (provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, C, E, PP, calciu, fosfor, fier, sodiu, potasiu, sulf, cupru), în zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mucilagii (mai ales în semințe), au efecte deosebite de tonifiere și vitaminizare a organismului.
Strugurii, bogați în vitamine (A, C, grupul B), minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu) și antioxidanți, au efecte detoxifiante, alcalinizante, tonice ale sistemului nervos.
Castanele, bogate în vitamine și minerale, stimulează pofta de mâncare, combat astenia fizică și psihică; se consumă fructele proaspete, coapte, fierte, sub formă de piure și în diverse combinații.
Sănătate din legume de toamnă
Este recomandat să consumăm cât mai multe legume în stare proaspătă sau puțin prepa