TIMIȘOARA. Teatrul Studenţesc Thespis, al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, începe stagiunea teatrală sâmbătă, de la ora 19, cu un spectacol-emblemă al timpurilor recente, după un text al dramaturgului Matei Vişniec.
„Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia” vorbeşte despre atrocităţile războiului din fosta Iugoslavie. Când oamenii au uitat că sunt oameni şi s-au transformat în reprezentanţi ai diferitelor etnii. Iar femeile au devenit instrumente de răzbunare. Textul urmăreşte întâlnirea şi destinul a două femei, Dora şi Kate. Prima, o tânără din Bosnia, violată de cinci bărbaţi în timpul unui conflict absurd, şi cea de-a doua, medic psihiatru american. Întâlnirea se petrece într-un sanatoriu de recuperare psihică a victimelor războiului, situat la graniţa dintre Elveţia şi Germania. Victima poartă în pântece un copil, rod al violului şi al războiului. Iar Kate încearcă să descâlcească iţele unei personalităţi extrem de complexe şi tenebroase şi să scoată la lumină câtă lumină a mai rămas în femeia de lângă ea, străbătând ea însăşi un drum la capătul căruia ceva nebulos şi greu de definit din fiinţa Dorei va trece în ea însăşi. Aceasta este, pe scurt, lumea în care intră cele două actriţe Thespis, Ana-Macrina Codrea şi Diana Velescu.
La teatru putem râde de noi şi de alţii, putem visa alături de actorii de pe scenă, dar una dintre menirile teatrului este aceea de a ne pune întrebări, de a ne interoga, de a ne face să ne îndoim de certitudinile noastre. Teatrul are ca funcţie să denunţe şi să critice societatea, pentru a informa, pentru a face să se dezvolte o formă de conştiinţă, pentru a obliga spectatorul să reflecteze, atingându-l în propria-i sensibilitate.
Războiul şi ororile petrecute în spaţiul ex-iugoslav atestă că absurdul istoriei este cel care precede teatrul absurd. „Occidentalii cred că teatrul absu