Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), prin Departamentul de Cultură, Sport şi Turism, organizează astăzi, 5 octombrie, prima ediţie a competiţiei sportive „Spartachiada profesorilor”, manifestare ce se adresează personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din învăţămţântul preuniversitar sucevean.
Peste 500 de angajaţi din învăţământ sunt aşteptaţi să participe la cele zece probe sportive propuse de organizatori - cros, ciclism, darts, fotbal, street ball, şah, tenis de masă, tenis de câmp şi volei fete/băieţi.
Potrivit lui Dumitru Irimia, coordonatorul Departamentului de Cultură, Sport şi Turism al ASIS, „scopul proiectului este acela de a promova un mod de viaţă sănătos în rândul grupului ţintă, de a forma şi dezvolta relaţii de cooperare şi prietenie, de a dezvolta motivaţia prin practicarea sportului, dar şi de a promova valorilor toleranţei şi fair-play-ul”.
Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc de la ora 9.00, în parcarea din faţa corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare”, la manifestare fiind invitaţi să participe oficialităţi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi parteneri.
După festivitate, participanţii vor lua parte la crosul propus de organizatori, pe următorul traseu: stadionul Areni – strada Alexandru cel Bun – Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” şi retur. Câştigătorii vor primi diplome, cupe şi medalii. După cros este programat concursul de ciclism pe şoseaua de centură a Sucevei, pe traseul Şcheia - intersecţia din Pătrăuţi şi retur.
Proba de volei fete se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, cea de volei băieţi la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, street ball – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, tenis de câmp – sala „Unirii” şi Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, şah – Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, teni