Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezumţia de vinovăţie

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Prostelile, cînd sînt peste măsură de mari, le blochează oamenilor judecata cea dreaptă

Rapidul se trezeşte cu o datorie de 1 milion de euro, după ce s-ar fi zis că lucrurile s-au clarificat toate la despărţirea de domnul Copos şi la semnarea contractului de divorţ amiabil. Noii patroni află că doi dintre brazilienii reşapaţi, care au trecut pe la echipă ca gîsca prin apă, au avut nişte contracte halucinante, urcînd spre jumătatea de milion de euro anual, şi că se pune problema plăţii.

Cine îi dă, în România, 450.000 de euro unui jucător care nu confirmă ori e zevzec, ori naiv, ori are un motiv pe care n-o să-l aflăm niciodată. Se vorbeşte mult despre prezumţia de nevinovăţie, deşi în toate afacerile dubioase în anchetă trebuie să existe şi una de vinovăţie. Poporul zice că nu iese fum fără foc. Cunoscînd tăgada cu care domnul Copos scotea banul din buzunar, e normal să ne întrebăm ce l-o fi făcut să semneze nişte contracte atît de exagerate cu nişte străini despre care chiar să se fi străduit, nu avea cum să ştie cum sînt şi ce-or să facă ei la Rapid. De fapt, n-au fost doar cei doi, cu al căror proces s-au pricopsit actualii sponsori. Rapidul avea o mulţime de străini cu nişte contracte mergînd către 250.000 - 300.000 de euro anual, de care abia a reuşit să scape dîndu-i şi gratis.

Or fi ştiut ceva, ăia din staff-ul Rapidului, cînd i-au cumpărat şi le-au dat lefurile astea nesimţite, or fi avut ei nişte motive - zice lumea mizînd pe bunul simţ popular - că doar n-au înnebunit brusc?!! Trebuie să existe un secret, dincolo de priceperea şi de înţelegerea noastră - mai zice lumea, mizînd pe prezumţia de deşteptăciune a cumpărătorului.

Funcţionează şi-n fotbal o mulţime de prezumţii. Cînd fiscul chiar va intra cu buldozerul în arhivele cluburilor, vom realiza cît de oportune au fost tot timpul prezumţiile de fraudă, de spălare de bani, de ingin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 33 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 2 ore
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°