“Dixie” Dean a marcat 60 de goluri într-un singur sezon. A devenit, pe front, spaima fasciştilor, fără să ajungă, vreodată, acolo. Apoi s-a tras să moară fix pe “Goodison Park”, al său cămin
Se ştia de ceva vreme cu ea. Cam de 73 de anişori şi niciodată, dar absolut niciodată, nu-i jucase feste. Acum i se părea că se dădea în stambă şi-l înţepa. Rău. Rău de tot. Simţea cum acolo, în capul pieptului, cineva lega un “plus” şi un “minus” şi făcea un scurt cu care-l chinuia! Dar tăcea! Era 1 martie 1980, Evertonul său iubit pierdea, acasă, pe “Goodison Park”, contra rivalilor de la Liverpool, cu 2-1 şi el, el, marele “Dixie” Dean, cel care ciugulise din cormorani din toate poziţiile, el să se plîngă? Niciodată!
Auzise că-s 53.013 băieţi în tribune. Glumise ca pentru sine: “Ha, ha, inima asta a luat-o la trap pentru că poate oi fi eu ăla, cel de-al treisprezecelea, ăla cu ghinion!”
Junioratul l-a făcut ca lăptar
Acolo, în tribună, îşi aducea aminte de tot. “Debutul” şi-l făcuse ca ajutor de lăptar, în vreme de război. În fotbal o pornise la drum la Tranmere Rovers. La un meci de rezerve, un adversar l-a lovit intr-un testicul. L-a pierdut pe loc. Un tovarăş de trupă a dat să-i aline uriaşa durere. A zbierat la el: “Spelbule, nu-i freca, mă, numără-i!”. Prin 1925 - da, pe vremea în care tricourile aveau anchior, şorturile buzunare la spate, pentru pieptăn, iar jucătorii îşi vorbeau cu “Domnule” -, da, pe vremea aceea, a semnat cu Everton.
Offf, ce-l chinuia “pitpalacul” ăsta! Pusese iscălitura pentru 3.000 de lire sterline. Auzi, nu atunci era cînd a fugit, în costum şi pantofi-gheatră, preţ de vreo cinci kilometri, fără răsuflare, ca să le dea babacilor vestea cea mare? Ba da, atunci fusese! În vara următoare se dăduse cu motocicleta peste cap, fractură de craniu şi obraz tăiat. Peste cîteva zile marca pentru Everton, cu capul. “Vă uitaţi
