Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţa pentru o Românie Curată:Dezbaterea anunţată pentru sâmbătă între Traian Băsescu şi Alina Mungiu, suspendată

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Alianţa pentru o Românie Curată:Dezbaterea anunţată pentru sâmbătă între Traian Băsescu şi Alina Mungiu, suspendată-Foto:romaniacurata.ro Alianţa pentru o Românie Curată, care anunţase într-o postare pe site organizarea sâmbătă a unei dezbateri între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SAR Alina Mungiu Pippidi, precizează că evenimentul a fost suspendat, făcând public şi documentul Preşedinţiei în acest sens.

"Purtătorul de cuvânt al Preşedintiei a anunţat că preşedintele suspendă dezbatarea anunţată pentru mâine, sâmbătă 5 octombrie, la ora 19, deoarece d-na Alina Mungiu-Pippidi a afirmat din nou că aceasta nu e o acceptare a ofertei de mediere prezidenţiale din partea manifestanţilor", se arată în postarea pe site-ul romaniacurata.ro.

De altfel, evenimentul fusese anunţat tot printr-o postare pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, nefiind confirmat de Administraţia Prezidenţială, care nu a anunţat un program public al preşedintelui pentru ziua de sâmbătă.

Pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată a fost publicată de asemenea "corespondenţa integrală între ARC şi palatul Cotroceni".

Într-un prim document postat pe site-ul ARC, purtând semnătura lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, şi adresat Alinei Mungiu-Pippidi, se arăta că şeful statului a decis să accepte propunerea pe care aceasta i-a adresat-o public de a participa la o dezbatere, erau enumerate câteva aspecte legate de organizarea evenimentului şi se preciza că este aşteptată confirmarea pe aspectele menţionate în vederea demarării organizării acestei dezbateri.

În a doua scrisoare, adresată în aceeaşi zi, 2 octombrie, de Mungiu-Pippidi lui Oprea, în răspuns la acceptarea de principiu a întâlnirii, preşedintele SAR făcea trei precizări arătând că, în măsura acceptării lor, dezbaterea poate continua aşa cum a fost programată. Mungiu-Pipiddi

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 39 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 7 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°