Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabral s-a accidentat în drum spre CIOBANUL GHIŢĂ, noul său prieten

Publicat in Libertatea, duminică 6 octombrie 2013 ·

Cabral Ibacka, vedeta postului de televiziune Acasă TV, a văzut moartea cu ochii în dimineaţa de ieri, după ce a pierdut controlul ATV-ului său şi a intrat într-un copac. El se îndrepta spre stâna ciobanului Ghiţă, din comuna sibiană Jina, unde avea de făcut nişte filmări.

Devenit peste noapte o vedetă, de când apare în clipurile publicitare ale unei companii de telefonie mobilă, ciobanul Ghiţă primeşte numai oaspeţi de seamă la stâna sa din comuna sibiană Jina. Neaoşul personaj îl aştepta ieri dimineaţă pe Cabral, alături de care urma să mai facă nişte filmări, însă îndrăgitul prezentator TV nu a mai ajuns la oier. Vedeta a suferit un accident destul de serios când urca spre stână cu ATV-ul, pe drumul judeţean dintre Poiana Sibiului şi Jina.

Într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat într-un copac. Soţia lui, Andreea, care se afla la Sibiu (acolo îşi serbase Cabral ziua de naştere - n.r.), a plecat să-l caute, când a văzut că nu-i răspunde la telefon. Ea a sunat la 112 după ce l-a găsit. În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care l-a transportat pe Cabral la Spitalul Judeţean Sibiu, la secţia Buco-Maxilo-Facială, unde a fost supus mai multor investigaţii.

Se pare că vedeta s-a ales cu câteva fisuri costale, o fractură de claviculă şi câteva răni la nivelul feţei, însă ieri starea lui era stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Ieri după-amiază, deşi medicii sibieni i-au recomandat prezentatorului TV să rămână internat pentru monitorizare, Cabral a plecat pe propria semnătură cu o ambulanţă particulară spre Spitalul Militar din Capitală.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 10 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°