Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo joacă azi în memoria lui Cătălin Hîldan

Publicat in Libertatea, duminică 6 octombrie 2013 ·

Ieri, când s-au împlinit 13 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Cătălin Hîldan, jucător care a murit pe terenul de fotbal la doar 24 de ani, echipa din Ştefan cel Mare, în frunte cu antrenorul Flavius Stoican, a fost prezentă la mormântul “Unicului Căpitan”.

Dinamoviştii, în frunte cu antrenorul Flavius Stoican (36 de ani), s-au alăturat rudelor fostului căpitan din Ştefan cel Mare şi au mers ieri la mormântul fotbalistului care a murit pe terenul de fotbal în 2000, în timpul unei partide amicale disputate la Olteniţa. “Toţi băieţii au ţinut să fie prezenţi. Durerea mea nu se compară cu ce simte familia lui. Noi facem ce trebuie ca să fie păstrat în amintirea noastră. Sper să câştigăm cu Ceahlăul, pentru a-i dedica victoria lui Cătălin”, a spus Stoican afectat, după ce a pupat poza lui Hîldan. Danciu, foarte afectat

Ionel Dănciulescu (36 de ani) a stat alături de tatăl “Unicului Căpitan” şi cu greu a putut spune câteva cuvinte la final: “E una dintre cele mai triste zile. Mi l-aş fi dorit cu noi pe teren la fiecare meci, dar viaţa e nedreaptă. Aş vrea foarte mult ca nepotul lui să joace pentru Dinamo, să mai aline din durerea familiei. Îmi doresc enorm să-l văd pe cel mic că reuşeşte, pentru că am auzit cuvinte frumoase despre el, am înţeles că are acea răutate pozitivă în joc, exact cum o avea şi Cătălin. Sper ca peste câţiva ani să vin la stadion şi să-l văd în tricoul cu alb şi cu roşu”.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 5 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°