Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bataie crancena intre fortele de ordine si ziaristi !

Publicat in Arad Online, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Scris de Simion Todoca - ARAD. La această oră, la Port Arthur, este în plină desfăşurare o dramatică încleştare între poliţişti, jandarmi şi presă. Deznodământul este imprevizibil, întrucât jandarmii nu luptă alături de poliţişti, ci împotriva lor, iar pompierii sunt şi ei pe post de combatanţi !

Forţele de ordine au deschis focul în cursul dimineţii! Ostilităţile au debutat de dimineaţă, în jurul orei 9,00, cu foc deschis sub cele 17 ceaune, câte unul pentru fiecare tabără beligerantă. Pentru început, fiecare a folosit strict muniţia convenţională : ulei, ceapă, legume. Abia după ce acestea s-au epuizat, respectiv, dunstuit, s-au pus în încărcătoare felurite tipuri de gloanţe : carne de porc, de vită (de Kobe, nu am observat), de pasăre şi de alte necuvântătoare, fie crudă, fie semipreparată sau preparată.

Ca observator, am depistat şi noutăţi în domeniu, cum ar fi osul mort, adus din Ungaria de către chef Romică Dubăţ. Fiind de-al nostru, recunosc, comportându-mă în flagrantă contradicţie cu etica profesională (am scuza că nu sunt bucătar) i-am şoptit că la unul dintre ceaune s-a pus porc vietnamez.”Aş, e vrăjeală” mi-a zis Romică.

La această oră, s-a trecut deja la artileria grea : zeci de tipuri de condimente, în stare naturală sau combinate şi preparate sub formă de pastă, mai usturătoare decât ordonanţele de guvern ale lui Ponta sau replicile pline de cianură ale lui Băsescu. Acestea vor fi, probabil, elementele decisive pe baza cărora va lua decizii şeful juriului, Ioan Brândeş, maestru bucătar, din Ungaria, respectiv Gyula. El a fost chemat să arbitreze concursul de gătit organizat de către IPA(asociaţia Internaţională a Poliţiştilor). Doar presa are „soldaţi” strict din municipiu, ceilalţi apelând la garnizoane din mai multe oraşe sau comune ale judeţului.

Aşa cum spuneam, bătălia este în toi. Vom reveni cu amănunte privind câştigătorul.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°