Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Doi ani de la moartea lui Steve Jobs

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Sâmbătă se împlinesc doi ani de la moartea fondatorului celei mai cool companii de tehnnologie din lume. Steve Jobs a murit în data de 5 octombrie 2011, din cauza cancerului pancreatic, la vârsta de 56 de ani.

Noul şef Apple, Tim Cook, cel care a preluat compania din perioada în care Jobs a început să fie din ce în ce mai slăbit din cauza bolii, a transmis o scrisoare colegilor săi, cu ocazia acestei comemorări.

„Mâine se împlinesc doi ani de la moartea lui Steve. Sper că toată lumea se va gândi la ce a însemnat el pentru noi şi pentru lume. Steve a fost o fiinţă incredibilă şi a făcut lumea un loc mai bun. Mă gândesc deseori la el şi îmi iau foarte multă putere din amintirile prieteniei lui, a viziunii şi a spiritului lui de conducător. A lăsat în urmă o companie pe care numai el ar fi putut-o construi, iar spiritul lui va fi mereu în fundaţia Apple. Vom continua să-i onorăm amintirea, dedicându-ne muncii pe care a iubit-o atât de mult. Nu există un tribut mai mare în cinstea lui. Ştiu că ar fi mândru de voi toţi“, a scris Tim Cook.

O scurtă istorie

Steve Jobs s-a născut pe 24 februarie 1955, la San Francisco, avându-i ca părinţi pe studenţii Joanne Carole Schieble şi Abdulfattah "John" Jandali, imigrant sirian, potrivit unei biografii a cofondatorului Apple, realizată de Bloomberg. Jobs declara în 1997 într-un articol din revista New York Times Magazine că nu doreşte să vorbească despre părinţii săi biologici, din motive de intimitate. Steve a fost adoptat de Clara şi Paul Jobs, care l-au numit Steven Paul Jobs şi l-au crescut în suburbiile californiene Mountain View şi Los Altos, potrivit Mediafax.

Jobs a terminat liceul Homestead din Cupertino în 1972, alături de Wozniak, viitorul său partener de afaceri. S-a înscris apoi la Reed College în Portland, Oregon, dar a renunţat după numai un semestru.

"În momentul în care am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum o ora
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum o ora
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum o ora
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum 48 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum o ora
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 8 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°