Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că o dezbatere şi un pact între oameni politici legat de independenţa justiţiei, aşa cum propune Crin Antonescu, ar însemna tocmai să se taie din independenţa justiţiei şi să îi fie pusă "o tutelă politică", el arătând că nu este de acord cu acest lucru.
"Pentru ca Justiţia să fie independentă, atunci oamenii politici trebuie să vorbească din ce în ce mai puţin despre ea. O dezbatere şi un pact între oameni politici pe marginea independenţei justiţiei, aşa cum propune Antonescu, ar însemna tocmai să tăiem din independenţa Justiţiei şi să îi punem o tutelă politică. Eu nu sunt de acord cu acest lucru", scrie Zgonea pe Facebook.
El a adăugat că îşi doreşte o justiţie cu adevărat independentă, iar eventuale derapajele pot fi semnalate de magistraţi şi instituţii profesionale ale acestora şi nu de preşedintele PNL.
"Eu vreau să avem o justiţie cu adevărat independentă. Şi dacă mai sunt derapaje, atunci magistraţii, CSM-ul, celelalte instituţii profesionale ale magistraţilor trebuie să ne spună acest lucru, nu preşedintele PNL", menţionează Zgonea.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va cere ca în acest for legislativ să se organizeze "o dezbatere serioasă despre starea justiţiei", el apreciind că, "de ce nu", s-ar putea ajunge şi la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, obligaţii şi reguli.
"Eu cred că aceste lucruri nu mai pot fi discutate doar în studiourile de televiziuni. (...) Cred că momentul în care preşedintele ţării a ajuns să spună despre primul ministru că «a intrat cu bocancii în justiţie», în momentul în care primul ministru a ajuns să spună despre preşedinte că «a condus justiţia prin telefoane», despre un procuror că a făcut dosare politice şi că, desigur, e băsist, lucrurile astea trebuie