Guvernul va opta, în luna octombrie, la elaborarea bugetului pe anul viitor, între reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, respectiv neimpozitarea salariului minim, cele două variante fiind studiate ca impact bugetar, a anunţat premierul Ponta.
”Avem de decis - şi asta decidem în cursul lunii octombrie, după care propunem în noiembrie Parlamentului - unde mergem cu relaxarea fiscală pe piaţa muncii: mergem la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, e una dintre variante, iar a doua variantă este creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, adică să ducem mai sus salariul pe care nu-l impozităm cu absolut nimic, practic salariul minim să nu-l impozitm cu acel 16%. Sunt două variante de lucru pe care le studiem acum ca impact bugetar şi până la sfârşitul lunii octombrie decidem", a spus Ponta la Antena 3.
În acest an, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat în două etape, cu câte 50 de lei. Începând din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie a urcat la 800 de lei.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, la finele lunii septembrie, că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale, susţinând că în rest taxele sunt "foarte mici".
La rândul său, premierul Victor Ponta declara, în 16 septembrie, că dacă ar fi pus să aleagă o măsură fiscală pentru anul viitor, ar opta pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA, deoarece nivelul acestor contribuţii este foarte înalt. (Mediafax)
Guvernul va opta, în luna octombrie, la elaborarea bugetului pe anul viitor, între reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, respectiv neimpozitarea