Muzica populară a pierdut, în mai puțin de 48 de ore, două artiste de mare valoare. Este vorba de cunoscuta interpretă de muzică populară din Oltenia, Rela Lucan, care a fost găsită fără suflare, vineri, în apartamentul propriu din Craiovița Nouă, și de Ramona Fabian, care a murit, sâmbătă, într-un tragic accident rutier în județul Mureș.
Trupul neînsuflețit al Relei Lucan a fost găsit, în cadă, de către fiica ei. Cântăreața avea 45 de ani și nu era căsătorită. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. "Corpul neînsufleţit fost depus la morgă, pentru efectuarea necropsiei", a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
De cealaltă parte, Ramona Fabian, în vârstă de 35 de ani, a murit după ce autoturismul pe care-l conducea s-a lovit violent de un camion, în localitatea Mihai Viteazu, comuna Saschiz, județul Mureș. Artista făcea parte din generația tinerilor interpreți din zona Transilvaniei și era vestită pentru talentul și frumusețea ei.
Citește și:
Nimic nu a prevestit TRAGEDIA! Uite cât de fericită era Ramona Fabian cu o seară înainte de a muri
Muzica populară a pierdut, în mai puțin de 48 de ore, două artiste de mare valoare. Este vorba de cunoscuta interpretă de muzică populară din Oltenia, Rela Lucan, care a fost găsită fără suflare, vineri, în apartamentul propriu din Craiovița Nouă, și de Ramona Fabian, care a murit, sâmbătă, într-un tragic accident rutier în județul Mureș.
Trupul neînsuflețit al Relei Lucan a fost găsit, în cadă, de către fiica ei. Cântăreața avea 45 de ani și nu era căsătorită. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. "Corpul neînsufleţit fost depus la morgă, pentru efectuarea necropsiei", a declarat Amel