- Social - nr. 195 / 5 Octombrie, 2013 Ieri, 4 octombrie 2013, Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost in mijlocul preotilor si al credinciosilor mureseni, in cadrul unui program de vizite pastoral-misionare. Insotit de catre Parintele Protopop Teodor Beldean, Inaltpreasfintia Sa a poposit in zece parohii din jurisdictia Protopopiatului Reghin. Traseul pastoral a inclus vizitarea urmatoarelor comunitati: Beica de Jos si Beica de Sus, la altarul carora slujeste Parintele Vasile Halatiu; Sanmihaiu de Padure, pastorita de catre Parintele Daniel-Dumitru Sava; Serbeni, cu Filia Cacuciu, unde pastoreste Parintele Alin-Lucian Sut; Urisiu de Sus, cu Filia Urisiu de Jos, unde este Parintele Alexandru Pop; Chiheru de Sus, condusa de catre Parintele Andrei Botoi, Chiheru de Jos, pastorita de catre Parintele Viorel Pop, si Nadasa, unde slujeste Parintele Lucian Suciu. Scopul acestor vizite canonice este acela de a intari comunitatile de credinciosi, in frunte cu parintii parohi, prin cercetarea problemelor parohiale si prin incercarea de a da un raspuns situatiilor dificile cu care se confrunta, in aceste vremuri, atat preotii, cat si crestinii, la nivel local, de parohie. De asemenea, in cadrul acestor vizite se face si verificarea ordinii si a disciplinei pastorale din biserici si se urmareste respectarea prevederilor transmise prin circularele oficiale de la Centrul eparhial. Prin prezenta Ierarhului in sanul acestor parohii se scurteaza distanta dintre Centrul eparhial, preot paroh si credinciosi, se sporeste ravna pentru Casa Domnului si se intaresc slujitorii Sfintelor Altare in misiunea pe care o au de implinit. In fiecare parohie in care a poposit, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu le-a pus la suflet credinciosilor adunati si preotului sfaturi si indemnuri de folos pentru o buna si autentica vietuire crestina. Arhid. LIVIU STANCIU - Social - nr. 195