Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe „Cupa Deltei la ştiucă”

Publicat in Obiectiv Tulcea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Începând de astăzi până luni se desfășoară în Delta Dunării, la Crișan, cea de-a doua ediție a competiției „Cupa Deltei la ştiucă”, eveniment organizat de Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural, filiala Tulcea.

Potrivit organizatorilor, concursul de pescuit are loc pe brațul Sulina, iar zonele de pescuit sunt alese dintre lacurilor Bogdaproste, Trei Iezere, Căzănel. Grupul de participanți va fi format din 50 de persoane, pescari sportivi amatori și profesio­niști, membri ai asociațiilor cu profil pescăresc, reprezentanți ai mass-media.

„Concursul de pescuit știucă, de tip din barcă, în sistem catch & release, adică prins, pupat, dat drumul, se va desfășura pe parcursul a trei manșe, pe durata a trei zile. Ediția din 2011 s-a bucurat de un real succes, astfel încât vestea unui nou concurs de pescuit la știucă desfășurat în Delta Dunării, în mediu natural și nu în incinte piscicole, s-a răspândit foarte repede în rândul pescarilor sportivi din România, anul acesta organizatorii primind peste 400 solicitări pentru înscriere deși sunt doar 50 locuri în concurs. Principalul avantaj al concursului este acela că, deși toți participanții fac parte din categoria oamenilor cu venituri peste medie, au apreciat faptul că tot evenimentul, încă de la prima ediție, în 2011, s-a desfășurat în sistemul de agrotu­rism practicat de localnici, fiind primiți ca oaspeți și nu ca turiști. Practic, participanții sunt persoane ce vor populariza cele văzute și întâmplate la concurs, vor atrage mai mulți turiști spre Deltă, la pescuit sportiv”, a precizat Silviu Gheorghe, președintele ANTREC Tulcea.

Proiectul „Cupa Deltei la știucă” are ca scop promovarea turismului rural din Delta Dunării, prin dezvoltarea unor produse ce respectă mediul înconjurător și protejează ecosistemul. De asemenea, organizatorii îşi doresc crearea unui portal interactiv cu inf

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°