Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 700 de infracţiuni şi amenzi de aproape 9 milioane lei, după controale la firme de panificaţie

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Poliţiştii au descoperit peste 700 de infracţiuni, majoritatea de evaziune fiscală, pentru care sunt cercetate 729 de persoane şi au dat amenzi de aproape nouă milioane de lei, în septembrie, după ce au făcut 38.372 de controale la firme de panificaţie, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Controalele pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei au fost făcute, început din 1 septembrie, la producători, la comercianţi şi la firmele care exportă cereale.

Poliţiştii au făcut 38.372 de controale, dintre care 11.022 la societăţi comerciale şi 6.733 la persoane fizice, fiind verificate şi 30.329 de mijloace de transport, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat 708 infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 729 de persoane. Dintre cele peste 700 de infracţiuni, 527 vizează fapte de evaziune fiscală şi 138 sunt dintre cele prevăzute în Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

De asemenea, poliţiştii au dat 16.325 de amenzi, dintre care 2.478 pentru activităţi comerciale ilicite, 232 pentru încălcarea măsurilor de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 12.708 la alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor a fost de 8.939.268 de lei.

În cadrul dosarelor penale şi în urma contravenţiilor aplicate au fost confiscate bunuri în valoare de 2.992.408 lei şi 744.966 de kilograme de produse. Totodată, au fost luate indisponibilizate 65 de mijloace de transport.

Echipele de control au anulat sau au suspendat activitatea la trei antrepozite fiscale şi au oprit activitatea la 13 unităţi de morărit şi panificaţie.

La acţiunile din luna septembrie au participat 26.913 de poliţişti, dintre care 3.831 de investigare a fraudelor, 14.973 de ordine publică, 4.412 de la rutieră, 1.249 de la transporturi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°